În această perioadă am efectuat un prim studiu de activare a suprafețelor materialelor polimerice în plasmă rece de înaltă frecvență, utilizând reactorul proiectat și construit în prima perioadă a proiectului
(vă rugăm accesați pagina corespunzătoare lunilor "Mai...August 2013" pentru mai multe informații).
Rezultatele obținute au fost prezentate la conferința internațională "Procese Izotopice si Moleculare" (PIM 2013, 25...27 septembrie 2013), unde am participat cu un poster și un articol cu titlul:
"Improving the mechanical properties of polyethylene orthopaedic implants by high frequency cold plasma surface activation", autori: Cristian D. Tudoran, Iulia. E. Vlad, Dorin N. Dădârlat și Sorin D. Anghel. (articolul este acceptat pentru publicare).
Articolul poate fi accesat în pagina "Articole Publicate", iar posterul poate fi observat aici: .

 

A fost proiectată și construită prima versiune-prototip a microreactorului cu plasmă rece la presiune atmosferică pentru obținerea combustibilului bio-diesel.
De asemenea am construit și un aplicator de plasmă rece, funcționând tot la presiune atmosferică, în heliu, care va fi utilizată pentru studii de activare a suprafețelor materialelor precum și pentru o posibilă aplicație în domeniul bio-medical.

Este în lucru un nou aplicator de plasmă care va fi utilizat pentru obținerea suprafețelor super-hidrofobe și super-hidrofile, cu aplicații practice concrete (protecția anticorozivă și îmbunătățirea performanțelor instrumentelor din alamă sau aliaje similare alamei).

 
Pentru a putea caracteriza eficiența energetică a generatoarelor de plasmă precum și cea a reactorului de activare cu plasmă rece, în această perioadă am scris o aplicație software pe care am denumit-o "Data Logger" cu ajutorul căreia înregistrăm o serie de parametri electrici: tensiuni, intensitățile curenților, puterile consumate, factorii de putere, etc. Figura 1 prezintă o captură de ecran a aplicației "Data Logger". Mărimile electrice sunt preluate de la un watt-metru digital, produs de firma "Algodue Elettronica", Italia.
Mai multe informații despre aplicația noastră software "Data Logger" puteți găsi în articolul "Smart metering application for power efficiency studies", autori:

Cristian D. TUDORAN, Stefan Albert, Dorin N. Dadarlat, Carmen Tripon and Sorin Dan Anghel. Articolul poate fi citit accesând pagina "Articole Publicate".
Figura 1. Captura de ecran a aplicației "Data Logger".
 
Pentru a putea studia efectul de activare al plasmei reci asupra materialelor polimerice, mai precis - îmbunătățirea proprietăților de adeziune, am construit o presă mecanică pentru rupt eșantioanele - probă. Eșantioanele lipite cu adezivul selectat, sunt supuse tracțiunii până când se produce separarea sau cedează materialul de bază. Cu ajutorul unui dinamometru digital înregistrăm valoarea efortului de rupere și comparăm valorile obținute pentru probele simple și pentru probele activate în plasma rece. Figura 2 prezintă o vedere laterală a presei pentru rupt probele.
Figura 2. Aspectul presei pentru rupt probele de materiale polimerice activate în plasmă rece.